Intervențiile urbane din Regie în imagini

Jardiniere

Spațiile de socializare au fost populate cu jardiniere, devenind mai verzi

Mobiler urban& gratat

Spațiile de socializare au fost „populate” cu mobilier urban

Mobiler urban

Mobilier urban 2

„Lego” urban în Regie

foisoare

Foișoarele din Regie au fost recondiționate

foisor2

foisor3

După recondiționare, foișoarele au devenit mai „funcționale”

gratar 1

Am amenajat spații de gătit în aer liber

gratar2

Spații de gătit în aer liber

teren sport1.JPG

Terenurile de sport au fost recondiționate

Pasarela.jpg

Pasarela Dâmbovița, vopsită, igienizată și decorată cu flori

Interventiile urbane din Regie - Imagini

Poze intervenții urbane

Reclame

Asociația MAIE încheie proiectul de reamenajare urbană Campus Creativ și lansează propuneri de schimbare a spațiului public din Sector 6

29 aprilie 2016, București. Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană a încheiat proiectul de implicare și reamenajare urbană Campus Creativ.  Alături de liceenii și studenții care locuiesc în Regie, echipa Campus Creativ a reușit să îmbunătățească design-ul și funcționalitatea spațiilor de socializare din campusul universitar și ale pasarelei Politehnica, printr-o serie de intervenții urbane. Campus Creativ este un proiect pilot de educație urbană prin care asociația MAIE dorește să schimbe realitatea campusurilor universitare din România.

Marți, 26 aprilie, Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană, împreună cu Centrul Cultural European Sector 6 București, au organizat o  conferința de presă în care au fost comunicate rezultatele finale ale proiectului Campus Creativ.

În cadrul conferinței de presă, echipa de sociologi Campus Creativ au făcut publice rezultatele cercetării privind nevoile de locuire şi de petrecere a timpului liber ale locuitorilor din zona Regie, iar arhitecții proiectului au prezentat intervențiile urbane realizate în luna aprilie în Regie.

După conferința de presă,  a avut loc o consultare publică unde, împreuna cu asociațiile și grupurile de inițiativă active în Sectorul 6,  au fost dezbătute principalele probleme ale sectorului și au fost propuse soluții de îmbunătățire a vieții comunității.

Propuneri pentru schimbarea campusului Regie

Există o nevoie foarte mare în interiorul Regiei de amenajare a unor spații publice, accesibile tuturor, care să răspundă nevoilor de socializare, recreere și lucru pentru rezidenții căminelor. Aceste amenajări trebuie să aibă ca punct de pornire cercetarea nevoilor reale ale rezidenților și implicarea lor pentru a îmbunătăți experiența locuirii în Regie.  În acest context, una din soluțiile prezentate o reprezintă identificarea și transformarea unor spații neutilizate în prezent, care pot deveni spălătorii/uscătorii  de rufe. Prin implicarea Universității Politehnica, unele spații pot fi reutilizate în acest mod. Pe lângă funcționalitatea practică a acestor intervenții, noile spălătorii/ uscătorii pot deveni spații de socializare cu prize, internet și ceai.

În același timp, este necesara identificatea unui spațiu în care va putea fi amenajata o cantină pentru studenți.

Propuneri pentru îmbunătățirea spațiului public din Sectorul 6

Multe spații din jurul blocurilor devin maidane sau parcări, fiind subutilizate de locatari. In cazul proiectului Campus Creativ, spațiul din jurul caminelor studențești a fost transformat prin mai multe intervenții, ce au urmărit facilitarea utilizării spațiului public de către rezidenți și adaptarea acestuia la nevoile lor. Experiența dobândită în cadrul acestor intervenții poate fi utilizată și în cadrul altor intervenții în vederea schimbării spațiului public și implicării comunității în îmbunătățirea locuirii atât la nivelul scării de bloc, cât și al cartierului (locul de joacă ->zona de gratare, -> zona bibliotecii publice, etc)

Atelierele de reamenajare urbană dezvoltate de asociația MAIE au fost un prim pas în colaborarea cu studenții în vederea implicării active în schimbarea spațiului public și a condițiilor de locuire. Metodele dezvoltate în cadrul acestor ateliere pot fi utilizate în cadrul altor comunități, facilitând dezvoltarea organică a orașului. Organizarea unor astfel de ateliere la nivelul comunității va contribui la activarea diferitelor comunități, atât prin informarea cetățenilor cu privire la utilizarea spațiului public, cât și prin dobândirea unor competențe în vederea îmbunătățirii condițiilor de locuire.

Experiența dobândită în cadrul proiectului Campus Creativ a scos la iveală necesitatea creării unor spații ce invită la socializare și comunicare, necesare pentru coagularea comunităților. În acest context, este importantă îmbunătățirea pistelor de biciclete, a trotuarelor, a spațiilor verzi.

“Puterea implicării locuitorilor în viața comunității în care trăiesc este mai mare decât conștientizează aceștia, de aceea prin proiectele MAIE dorim să le arătăm că schimbarea este posibilă și poate veni de la ei. Misiunea noastră continuă prin proiectul “O oră pentru democrație”, primul proiect din România inspirat de modelul democrației participative elvețiene, dedicat tinerilor.”, declară Ion- Constantin Șolga, Președinte MAIE.

Proiectul Campus Creativ este implementat în perioada septembrie 2015 – aprilie 2016 de Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană în parteneriat cu Liga Studenților de la Facultatea de Automatică și Calculatoare Universitatea Politehnică din București și Primăria Sectorului 6 prin Centrul Cultural European Sector 6. Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

*

Campusul din Regie și pasarela Politehnica de peste Dâmbovița au fost reamenajate prin proiectul „Campus Creativ”

19 aprilie 2016, București. Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană a început reamenajarea urbană a campusului Regie din proiectul Campus Creativ. Echipa de arhitecți împreună cu liceenii și studenții voluntari au început la sfârșitul weekend-ului trecut să schimbe felul în care arată spațiile de socializare din Regie și pasarela Politehnica de peste Dâmbovița. Intervențiile urbane cuprind reabilitarea și tehnologizarea a trei foișoare, recondiționarea terenurilor de sport, popularea spațiilor de socializare cu mobiler urban – peste 100 de bănci, mese și jardiniere, precum și amenajarea a două spații mixte (de picnic și gătit) în aer liber. Pasarela Dâmbovița a fost igienizată, vopsită și decorată cu jardiniere și flori. Valoarea totală a investițiilor privind reamenajarea urbană se ridică la aproximativ 9.000 euro.

“În urma cercetării privind nevoile de locuire şi de petrecere a timpului liber ale locuitorilor din zona Regie, precum și a unui concurs de idei ale tinerilor voluntari din cadrul proiectului, am reușit să construim o viziune comună asupra campusului. Împreună, am încercat să găsim acele spaţii de socializare care sunt funcționale şi să amplificăm efectul lor (foişoare, grătar, teren de sport), să folosim spaţiile care, astăzi nu au niciun rol practic şi nu fac parte din trasee (parcări, maidane) şi să creăm o poartă de acces pentru cămine (pasarela)”, declară Alecsandru Vasiliu, unul din arhitecții implicați în proiectul Campus Creativ.

Această prezentare necesită JavaScript.

Intervențiile urbane vor continua și în această săptămână, iar în weekendul 23-24 aprilie, Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană împreună cu Centrul Cultural European Sector 6 București vor organiza în Parcul Campusului Politehnica un eveniment dedicat tuturor asociațiilor și oamenilor creativi care, prin proiectele lor fac Bucureștiul mai frumos în fiecare zi.  Evenimentul Campus Creativ București înseamnă două zile de workshop-uri creative, street art, urban music & jam-sessions, urban food, expoziții foto și filme despre București.  Mai multe informații despre programul Campus Creativ București pot fi găsite aici, intrarea este liberă.

cover final

“Proiectul Campus Creativ reprezintă pentru noi o dublă provocare: schimbarea perspectivei privind felul în care arată campusurile universitare din România și implicarea tinerilor în schimbarea comunității în care trăiesc. În aceste opt luni de proiect am aflat multe despre nevoile locuitorilor din zona Regie, fie că vorbim de studenți, liceeni sau rezidenți și am învățat cum putem implica comunitatea să participe la schimbarea pe care și-o dorește. Campus Creativ este un proiect pilot, însa rezultatele înregistrate până acum ne motivează să mergem mai departe și să continuăm să îmbunatățim treptat viața comunităților din București. Credem mult în puterea exemplului și nimic nu îți aduce o împlinire mai mare decât să schimbi lumea în bine”, declară Ion- Constantin Șolga, Președinte MAIE.

Valoarea totală a finanțării nerambursabile pentru implementarea proiectului „Campus creativ” din cadrul Programului Fondul ONG în România – Componenta Implicare, Subcomponenta Participarea la luarea deciziilor și implicare comunitară este de 35.000 euro.

Proiectul Campus Creativ este implementat în perioada septembrie 2015 – aprilie 2016 de Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană în parteneriat cu Liga Studenților de la Facultatea de Automatică și Calculatoare Universitatea Politehnică din București și Primăria Sectorului 6 prin Centrul Cultural European Sector 6. Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

 

„Campus Creativ” va schimba felul în care arată spațiile de socializare din Regie

31 martie 2016, București. Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană va schimba felul în care arată spațiile de socializare din Regie, prin proiectul Campus Creativ. Studenții care locuiesc în căminele din Regie și liceenii de la Liceul cu program sportiv “Mircea Eliade” , împreună cu arhitecții și echipa proiectului, își vor pune ideile în practică și vor participa la intervențiile urbane din luna aprilie.

“Campusurile din România sunt lipsite de personalitate, fiind, deseori, concepute doar ca ”dormitor” pentru studenți. Cei care locuiesc în campusuri au nevoie nu doar de pub-uri, fast-food-uri, magazine și farmacii. Ei își doresc spații publice pentru socializare, cultură sau sport. Prin proiectul Campus Creativ Regie vrem să începem să schimbăm această realitate”, declară Ion-Constantin Șolga,  manager al proiectului Campus Creativ și Președinte  al Asociației MAIE.

Înainte de a materializa intervenţiile urbane, echipa de sociologi a proiectului formată din Andrei Mihail și Elena Trifan, a coordonat o cercetare cantitativă și calitativă în rândul studenților și rezidenților din Regie pentru a răspunde uneia dintre principalele necesități ale proiectului: identificarea nevoilor de locuire și de petrecere a timpului liber, precum și a modalităților de animare și reamenajare urbană de interes pentru locuitorii din zona Regie.

Unde își petrec tinerii timpul liber în Regie?

Spațiile publice sunt preferate pentru că ”nu costă”, sunt mai puțin aglomerate și oferă o libertate mai mare de alegere a activităților; aici studenții își pot alege muzica, volumul acesteia sau își pot prepara singuri mâncarea. Aproximativ 76% dintre respondenți spun că și-ar dori să petreacă mai mult timp în spațiile publice de socializare din zona  căminelor- foișoare, băncile de lângă cămine, campusul Politehnica, etc. Aceste date atestă nevoia de intervenție urbană în campus pentru ca acesta să ofere o experiență mult mai plăcută de locuire rezidenților săi.

Lipsuri ale infrastructurii de timp liber/culturale

O sursă de nemulțumire a locuitorilor din Regie este legată de spațiile publice de socializare, insuficiente și amenajate deficitar. Bănci sunt construite doar în fața unor cămine. Acolo unde nu există, rezidenții sunt forțați să găsească tot felul de improvizații. Spre exemplu, în fața căminului P6, studenții au găsit o bucată de beton în formă de dreptunghi pe care o folosesc ocazional ca bancă. În plus, (…) având în vedere că sunt 400 de oameni într-un cămin, să pui în fața căminului o bancă de 3 persoane e puțin absurd, spune Petre, unul din respondenți.

Aceeași nemulțumire este legată și de numărul scăzut de foișoare, spații verzi și pentru sport, lipsa unei cantine, a unei bucătării pe etaj, a precum și a unei spălătorii. Peste 80% dintre respondenți consideră că spațiile publice din jurul căminelor au nevoie de îmbunătățiri substanțiale în vederea petrecerii timpului liber.

Studenții își mai doresc și organizarea mai multor activități culturale.  60% dintre respondenți au declarat că vor să aibă loc mai des în Regie vizionări de filme, iar 52% dintre aceștia și-ar dori mai multe concerte.

Studenții vor proiecte care îi implică activ, după ce le-a fost descris pe scurt proiectul ”Campus Creativ”, 42.5% dintre respondenți au declarat că sunt foarte interesați să ia parte la activitățile proiectului.

Complementar cercetării în rândul studenților care locuiesc în cămine, echipa de sociologi a proiectului a realizat o cercetare cantitativă în rândul rezidenților din zona Regie (Belvedere și Primăria Generală a Capitalei), aplicând 100 de chestionare față în față. 45,4 % dintre respondenți consideră că principalele deficiențe ale Campusului Politehnicii sunt cauzate de lipsa spațiilor verzi și a amenjărilor urbane, a unei infrastructuri pentru sport,  precum și a evenimentelor culturale de interes.

Pe baza informațiilor rezultate din cercetarea calitativă și cantitativă, precum și din ideile propuse de studenții și liceenii care au participat la ateliere de educație urbană organizate de echipa Campus Creativ în februarie și martie, vom realiza împreună cu aceștia intervențiile urbane din Regie în luna aprilie. Astfel, vom aduce Campusul Regie cu un pas mai aproape de nevoile locuitorilor lor și vom crea un exemplu pentru campusurile universitare din România.

Cercetarea calitativă a presupus 14 interviuri, urmate de 6  focus-group-uri cu locuitori ai căminelor din Regie. Cercetarea cantitativă a avut la bază 300 de chestionare adresate atât studenților, cât și locuitorilor din împrejurimile zonei Regie

Proiectul Campus Creativ este implementat în perioada septembrie 2015 – aprilie 2016 de Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană în parteneriat cu Liga Studenților de la Facultatea de Automatică și Calculatoare Universitatea Politehnică din București și Primăria Sectorului 6 prin Centrul Cultural European Sector 6. Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Atelierele de educație urbană au ajuns la final. Să vedem cine vor fi tinerii arhitecți din Regie!

Ultimele două ateliere de educație urbană au fost cel putin la fel de intense ca și primele două. În weekend-ul 5-6 martie echipa Campus Creativ s-a întâlnit din nou cu liceenii și studenții voluntari și au gândit împreună cum vom reamenaja spațiile de socializare din Regie.

În atelierul 3 prezentările echipei Campus Creativ au urmărit construirea unei poveşti şi crearea unor repere cu valori distincte între cele şase spaţii care vor fi reamanajate în Regie. De asemenea, am construit împreună cu liceenii și studenții voluntari hărţile mentale ale spaţiului Camerei Regie, cu traseele utilizate, locurile speciale şi cele cotidiene. Pe baza acestora am definit limitele celor şase spaţii ale intervenţiei.

În ultimul exerciţiu al atelierului de educație urbană am propus  amplasarea unor obiecte virtuale (cuburi sau steaguri) pe planurile spaţiilor din proiect pentru a configura particularităţile, activităţile şi necesităţile fiecăruia dintre acestea.

Atelierul patru a pornit de la o discuţie despre cămine, istoria lor şi starea lor actuală. Într-o şedinţă de Q&A arhitecţii Campus Creativ au propus rezolvarea, prin mijloace tehnice minimale, a problemelor cu care se confruntă locuitorii (schiţe ale camerelor şi coridoarelor – amintite adesea în cercetare ca extinderi ale camerelor – folosite drept suport pentru a încerca optimizarea utilizării spaţiului).

Discuţia tehnică şi de tehnologie arhitecturală a fost una introductivă, care să ajute participanţii să înţeleagă modurile în care ar putea răspunde problemelor ivite, precum şi care ar fi detaliile pentru care va trebui să solicite asistenţă tehnică.

La finalul atelierului am ales soluțiile fezabile propuse de voluntari, iar în curând vom anunta cele 6 idei finaliste care vor fi implementate in intervențiile urbane din Regie.

Prin parcurgerea celor patru etape, participanţii au dobândit o nouă înţelegere asupra spaţiilor publice, a spaţiilor care-i înconjoară şi a modurilor în care se pot implica în îmbunătăţirea condiţiilor de locuit (atât între pereţii propriei locuinţe cât şi în cadrul, mai larg, al oraşului).

Să vedem cine vor fi tinerii arhitecți ai campusului Regie!

 

Primele două ateliere de educație urbană, primite cu entuziasm de voluntarii Campus Creativ

Weekend-ul 27-28 februarie a fost unul intens pentru echipa și voluntarii Campus Creativ. Cei trei arhitecți ai proiectului- Alecsandru Vasiliu, specialist urbanist, Octavian Neculai, specialist artă comunitară și Mihaela Șolga, specialist revitalizare,  au făcut o introducere studenților și liceenilor voluntari privind viitoarele intervenții urbane din Regie. Primele 2 ateliere au avut loc în Biblioteca Facultății de Automatică și Calculatoare București.

În primul atelier, prin exerciţii de brainstorming şi grup nominal am identificat elementele cheie care stau la baza viziunii intervenției urbane. Tot în cadrul primului atelier, am prezentat noţiunile de bază referitoare la diferenţele dintre spaţii publice şi cele private, spaţii  folosite individual sau comunitar,  sau cele dintre spaţii de tranzit şi popasuri în cadrul oraşului. Prezentările au ilustrat  exemple de spaţii publice la diferite scări şi grade de intervenţie şi tehnici prin care spaţii fără semnificaţie se pot transforma.

 Cel de-al doilea atelier de educație urbană a urmărit transformarea cuvintelor cheie în imagini. Printr-un exerciţiu de colaj, participanţii la atelier au ales acele imagini care li s-au părut a fi reprezentative pentru ambientul dorit de ei în jurul căminelor. De asemenea, echipa Campus Creativ a prezentat soluţii de mobilier urban, guerilla advertising şi tehnologie care animă spaţiul public și care nu necesită know-how şi resurse complexe. Cu alte cuvinte, am exploatat cum putem face prin creativate multe lucruri, cu resurse puține.

Atelierele de intervenții urbane vor continua și în weekend-ul 5-6 martie.  De abia așteptăm să punem în practică ideile acestor ateliere împreună cu voluntarii noștri!

Campus Creativ a dat start atelierelor de intervenții urbane

Numărătoarea inversă pentru startul atelierelor de intervenții urbane a început.

Pe parcursul a 4 ateliere interactive studenții și liceenii înscriși vor parcurge împreuna cu arhitecții noștri drumul de la idee către concept si executarea acestuia pentru un spațiu public urban. Vom construi hardware-ul şi vom gândi software-ul prin care acest spațiile de socializare subutilizate din Regie să arate diferit. Vom analiza potențialul, vom construi viziunea întervenției urbane şi vom face reprezentări- colaje, machete și schițe.

Atelierele vor avea loc în perioada 27 februarie – 6 martie, în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare București, sub îndrumarea arhitecților Campus Creativ.

Această prezentare necesită JavaScript.

Întâlnirile cu liceenii de la Mircea Eliade continuă

Luni, 22 februarie, am continuat prezentările proiectului Campus Creativ în cadrul Liceului Mircea Eliade. Le-am vorbit tinerilor despre viziunea proiectului privind reamanajarea urbană a spațiilor publice din campusul Regie, despre acțiunile de voluntariat în care se pot implica, precum si despre atelierele susținute de arhitecții noștri.

Campus Creativ este un proiect despre tineri pentru tineri, de aceea ne dorim o implicare cât mai mare din partea acestora!

Liceenii de la Mircea Eliade, invitați la atelierele Campus Creativ

Echipa „Campus Creativ” s-a întâlnit miercuri, 17 februarie, cu elevii de la Liceul cu Program Sportiv „Mircea Eliade” și le-a povestit acestora despre activitățile proiectului de reamenajare urbană. Totodată, liceenii au fost încurajați să se înscrie la atelierele de intervenții urbane susținute de arhitecții noștri în perioada următoare.

Pe parcursul a 4 ateliere interactive, voluntarii vor parcurge drumul de la idee către concept si implementarea acestuia în spațiul public din campusul Regie. Vor construi hardware-ul şi vor gândi software-ul prin care spațiile de socializare subutilizate din Regie să arate diferit.

Atelierele vor avea loc în zilele de 27-28 februarie și 5- 6 martie, în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare București, sub îndrumarea arhitecților Campus Creativ.

Au început înscrierile pentru atelierele de intervenție urbană

Sâmbată, 16 ianuarie 2016, echipa Campus Creativ le-a povestit studenților din cadrul Universității Politehnica despre activitățile demarate în proiectul Campus Creativ. Aceștia au aflat de la experții noștri cum își vor putea implementa propriile idei pentru reamenajarea spațiului social din campusul Regie, devenind astfel parte a comunității active care va îmbunătăti spațiile de socializare din campusul Regie.

Studentii prezenți la întâlnire au completat chestionare în urma cărora vor fi selectați pentru a participa la atelierele de intervenție urbană din perioada următoare.

Dacă și tu ești interesat să participi la atelierele de intervenție urbană și să-ți vezi ideile implementate împreună cu arhitecții noștri, te rugam descarcă formularul de mai jos si trimite-l completat la adresa campuscreativ@gmail.com.

Așteptăm cu nerăbdare să vedem cine se va alătura echipei!

FORMULAR – campus creativ